office@scoalapacientilor.ro

Astm/astm sever: primul ajutor în criză

Respiră Viața! Spune NU Astmului Sever

criză astm- prim ajutor

Astm/astm sever: primul ajutor în criză

Dacă aveți în jur persoane care suferă de astm, trebuie să știți cum să le
ajutați atunci când trec printr-o criză.

În primul rând, trebuie să fiți conștient că astmul are diferite grade de severitate. Astmul ușor sau moderat se caracterizează prin crize rare, de intensitate mică sau moderată, care se pot remite de la sine. Astmul sever implică crize frecvente, zilnice, care pot apărea și pe timpul nopții. Alternarea crizelor de astm cu perioadele silențioase, când simptomele sunt mai puțin intense sau chiar inexistente, este specifică acestei afecțiuni. De aceea, faptul că persoana cu astm nu suferă crize o perioadă mai lungă de timp nu înseamnă că a scăpat de boală. Ori de câte ori are loc o astfel de criză, care poate fi și mai dură și mai frecventă în astmul sever, trebuie să vă păstrați calmul, să încurajați persoana bolnavă și să fiți alături de ea, orice ar avea nevoie.

În ceea ce privește astmul, inclusiv astmul sever, este indicat:

● să știți care sunt simptomele și cum se intensifică în pragul unei crize
de astm

• să știți cum să acționați în cazul instalării unei crize de astm

•  să vă asigurați că pacientul are
mereu la îndemână medicația de urgență

• să verificați că inhalatorul este în stare bună de funcționare și că
tratamentul nu este consumat

• să vă asigurați, pe cât posibil, că nu intră în contact cu factorii declanșatori
cunoscuți.